Dintre toate afecţiunile cardiovasculare, cele coronariene, dintre care face parte şi infarctul, au fost cauza celui mai mare număr de decese, potrivit unui raport al European Heart Network, publicat în anul 2017. Dar terapiile și tratamentele cu celule stem deja aplicate, ca și studiile în desfășurare, aduc noi speranțe.

În Germania, potrivit Biroului Federal de Statistică, mai mult de 49.000 de persoane au decedat din cauza consecințelor infarctului miocardic. Iar în Marea Britanie aproximativ 50.000 de oameni au, în fiecare an, un atac de cord grav, care generează țesut cicatricial în jurul organului și îl împiedică să mai funcționeze corect.

Afecțiunile cardiovasculare continuă să reprezinte principala cauză de mortalitate și în România. Statisticile arată că la fiecare 30 de minute un roman face un infarct.

 O procedură cu rezultate pozitive și la pacienți născuți cu insuficiență cardiacă se reia acum.

În studiile de la Barts Health NHS Trust (Marea Britanie), au fost extrase celule stem de la pacienți și reinjectate înapoi, în țesutul inimii. Celulele stem au generat noi vase de sânge și țesuturi cardiace, încurajând efectiv inima să se vindece.

Inițial, procedura a fost testată la 24 de ore de la un atac de cord, dar mai multe studii la nivel european sunt în curs de desfășurare pentru a vedea dacă acest tratament ar putea funcționa și la câteva zile dupa un astfel de incident.

O activitate similară se efectuează cu rezultate pozitive și la pacienții născuți cu insuficiență cardiacă, ceea ce aduce speranța că milioane de oameni din Marea Britanie care suferă de o astfel de afecțiune ar putea beneficia în curând de un tratament adecvat.

Acum chiar, în noiembrie, este programat să se desfășoare un studiu privind terapia bolilor de inimă cu celule stem, la Spitalul Royal Brompton, o cercetare dezvoltată de firma de medicină biomedicală Celixir din  Warwickshire.

Alte studii anterioare, privind 11 pacienți cu insuficiență cardiacă din Grecia, care nu se așteptau să trăiască mai mult de doi ani, au descoperit că tratamentul pe bază de celule stem lasă inima aproape fără cicatrici, în proporție de 78%. Șase ani mai târziu, toți acești pacienți nu doar că trăiau, dar erau mult mai activi decât fuseseră în trecut.

Ajutor de la vasele de sânge intracardiac

În timpul fiecărui atac de cord, o parte din țesutul muscular cardiac moare, lăsând o cicatrice. Studiile  din ultimii ani care au țintit înlocuirea țesutului distrus, pentru o funcționare adecvată a mușchiului cardiac, utilizând celulele stem, au fost mai puțin reușite față de așteptări. Dar rezultatele recente ale cercetătorilor de la Universitatea din Würzburg (Germania) aduc acum o abordare nouă pentru tratamentul infarctului miocardic.

„Problema până acum a fost că, în cazul unui infarct, celulele stem (existente în corp) nu au avut șansa de a se dezvolta în celulele musculare cardiace, așa cum se dorește. Studiile noastre au arătat că aceste celule sunt însă integrate în țesutul cicatricial și, prin urmare, își pierd capacitatea de a se transforma în celule musculare cardiace”, explică profesorul Süleyman Ergün, șeful Institutului de Anatomie și Biologie Celulară de la Universitatea din Würzburg.

O nouă abordare terapeutică

Rezultatele recente dau speranțe: „Rezultatele noastre oferă o nouă abordare, prin faptul că este posibil să se manipuleze terapeutic comportamentul celulelor stem în pereții vasculari intracardici, astfel încât aceștia să fie stimulați în regenerarea țesutului distrus al mușchiului inimii”, spune Ergün.

Oamenii de știință care formează echipa din jurul profesorului Ergün și-au publicat recent rezultatele activității lor în revista Circulation Research.

Terapeuții sunt convinși că un control eficient și oportun din punct de vedere terapeutic al celulelor stem din vasele de sânge intracardiace va fi un pas imens în tratamentul bolilor cardiovasculare.

Și un caz de cardiomiopatie tratată cu succes

Michael Taylor, în vârstă de 60 de ani, a fost tratat cu celule stem anul trecut, după ce a fost diagnosticat cu cardiomiopatie. Afecțiunea, pentru care nu exista nici un remediu, cauzează mărirea inimii, ducând la un puls necontrolabil.

Dl. Taylor, inginer și practicant al artelor marțiale din Lichfield, Staffordshire (Anglia), abia de mai putea lucra, când a fost diagnosticat, în urmă cu nouă ani.

Profesorul cardiolog Anthony Mathur, de la spitalul Barts, a supravegheat tratamentul cu celule stem începând cu luna iulie a anului trecut.

„A fost foarte rapid si in mare masura fara dureri”, spune Taylor. „În câteva săptămâni am început să mă simt diferit. Înainte, rămâneam fără suflu când practicam artele marțiale; inima mi-o lua la goană și pieptul mi se strângea pe vreme rece. Era oribil. Dar, de Crăciun, am putut să merg din nou cu bicicleta, iar în primăvară am urcat pe vârful Stepping Stones din Derbyshire Dales, lucru pe care înainte puteam doar să-l visez.”

După fiecare atac de cord, mor celule musculare cardiace.
Celulele stem ar putea fi capabile să construiască noi țesuturi musculare.
(Foto  credit: Thinkstock / Dr_Microbe – preluat de pe site-ul www.uni-wuerzburg.de)
Michael Taylor a fost tratat cu celule stem
pentru o afecțiune a inimii
care altfel i-ar fi scurtat viața.
Foto preluată de pe https://www.dailymail.co.uk/ 

Surse:
https://www.sciencedaily.com

https://www.uni-wuerzburg.de/en/news

https://www.dailymail.co.uk/health/