Cercetatorii au dezvoltat o tehnica prin care organismul este stimulat pentru a forma noi vase de sange, deschizand calea unor potentiale terapii pentru boli care evolueaza spre amputare si orbire.
O echipa internationala, condusa de oameni de stiinta de la Facultatea de Medicina din Indiana, cerceteaza noi terapii pentru boli precum ateroscleroza membrelor inferioare (boala arterelor periferice), care are un potential evolutiv spre gangrena si amputare. In organism exista celule specializate in repararea vaselor de sange si in crearea unor vase noi, numite celule formatoare de celule endoteliale, insa acestea isi pot pierde functiile datorita imbatranirii, determinand boala arterelor periferice. Pentru aceasta patologie exista medicamente disponibile, cu efect minim, in situatia in care s-a redus atat numarul, cat si functia vaselor sangvine periferice.
Daca ipotetic ar fi injectate in aceste locuri celule formatoare de celule endoteliale, aceasta problema medicala ar fi rezolvata. Singurul impediment consta in faptul ca aceste celule formatoare sunt putine si greu de izolat, in special de la acesti pacienti, totusi, ele sunt prezente in numar mare in sangele din cordonul ombilical.
Cercetatorii de la Facultatea de Medicina din Indiana, intr-un articol publicat in prestigioasa revista Nature Biotechnology, au declarat ca au dezvoltat o potentiala terapie prin utilizarea de celule stem pluripotente induse specific de la fiecare pacient, acestea fiind de fapt celule adulte reversate prin tehnici de laborator inspre un stadiu primitiv al diferentierii si cu posibilitatea de a produce majoritatea celulelor din organism.
Echipa de cercetatori a dezvoltat o tehnica de diferentiere a celulelor stem induse pluripotente in celule formatoare ce celule epiteliale, care ulterior au fost injectate la soareci, dovedindu-se capabile a forma vase sanguine umane si a restabili fluxul sanguin la nivelul tesuturilor.
„Acesta este unul dintre primele studii care folosesc celule stem induse pluripotente, care a fost in masura sa produca celule noi intr-un numar mare si cu relevanta clinica – suficient pentru a permite un studiu clinic” a declarat Dr. Yoder.
Urmatorii pasi ar consta in stabilirea unui acord cu autoritatiile sanitare pentru a produce aceste celule si a le utiliza in studii clinice. In plus, pe linga boala arterelor periferice, cercetatorii isi propun evaluarea acestor celule pentru a trata bolile de ochi si plamani, determinate de probleme ale fluxului sangvin.